Topazul, datorita frumusetii sale
princiare, a fost una dintre primele pietre semipretioase care au facut istorie
in arta bijuteriilor. Are o istorie lunga si de multe ori contestata, in primul
rand pentru ca a fost atat de des confundat cu alte pietre pretioase. Unele
izvoare istorice spun ca denumirea topazului ar veni de la o mica insula din
Marea Rosie, numita Topazos. Romanii ar fi colectat pietre aurii de aici, asa
ca ei le-au denumit Topazos. Cu toate acestea, piatra care a fost gasita pe
aceasta insula nici nu era de fapt topaz, ci mai degraba peridot. Drept dovada,
astazi, aceasta insula se numeste Zabargad, sinonimul din limba araba pentru
peridot. Alte surse spun ca denumirea de topaz provine, de fapt, din limba indiana veche,
sanscrita. Topaz sau, variabil, tapaz, se traduce in sanscrita prin “foc”.
Egiptenii antici spuneau că topazul a
fost colorat de către strălucirea aurie a zeului Soare Ra, oferindu-i puterea
de a-i proteja de rele pe cei credincioşi. Legenda spune că acesta înlătură
vrăjile şi îmbunătaţeste vederea.
Grecii antici credeau că are darul de
a spori puterea şi de a-l face invizibil pe cel care îl poartă, mulţi
crezând că îşi schimbă culoarea în prezenţa mâncării sau a băuturii
otrăvite.
In istoria contemporana si moderna, topazul
este deseori folosit in arta bijuteriei atat pentru varietatile sale foarte
frumoase de culoare, pornind de la albastru deschis, galben-auriu, nuante de
verde, roz-rosiatic si pana la fumuriu, cat si pentru calitatile sale
terapeutice, informationale si energetice, mai mult sau mai putin stiute, dar
cu siguranta percepute.
În coroana imperială a Braziliei a fost
montat drept „diamant” un topaz mare. Confuzia era însă cunoscută de bijutierii
priceputi şi exploatată pentru a crea bijuterii asemănătoare celor cu diamante,
dar evident mai ieftine. Unul dintre cele mai faimoase
Topaze este Barganza, un specimen uriaș de 1640 carate, montat în secolul XVII
pe Coroana Portugheză, despre care mult timp s-a crezut că este cel mai mare diamant
descoperit vreodată, dar mai târziu a fost testat și identificat ca fiind un
topaz incolor. La noi topazul a fost denumit în Ardeal „diamant săsesc”.
Acest aşa–zis diamant săsesc apără nativii din zodia Scorpionului. Se spune că pe bărbaţi îi
înzestrează cu generozitate, iar pe femei cu frumuseţe şi fertilitate.
Piatra de inspiratie empatica, topazul, la
nivelul structurii fizice, prin energiile sale, diminueaza stresul si calmeaza
mintea. Vindeca, reincarca, aliniaza optim meridianele corpului. Prin evidentierea
resurselor interioare, arata modul in care, manifestand adevar si iertare,
putem atinge o noua treapta a elevarii. Topazul ne ajuta sa intelegem ca suntem
parte din creatie si ca viata noastra are un sens, transformand in noi verbul
„a exista” in mult mai constientizatul „a fi”. Energia vibranta a topazului
alunga indoiala, aducand in locul ei bucurie, generozitate si recunostinta.
Conform traditiei, este o piatra a iubirii si a norocului care ajuta la
indeplinirea obiectivelor.
Topazul albastru faciliteaza comunicarea si
exprimarea constiintei superioare launtrice.
Este o culoare excelenta pentru meditatie si armonizarea cu eul superior, in plan mental sustinand trairea vietii conform propriilor aspiratii si pareri. Topazul albastru va permite sa vedeti scenariile vietii si sa va dati seama unde v-ati indepartat de adevarul propriu.
Este o culoare excelenta pentru meditatie si armonizarea cu eul superior, in plan mental sustinand trairea vietii conform propriilor aspiratii si pareri. Topazul albastru va permite sa vedeti scenariile vietii si sa va dati seama unde v-ati indepartat de adevarul propriu.
Topazul transparent va pune in legatura cu
ingerii adevarului si ai intelepciunii, permitand, prin intermediul intuitiei,
sa patrundem gradat misterele insondabile ale manifestarii divine. Topazul
transparent este piatra perfecta pentru acordul constient cu fortele superioare
ale universului, constituindu-se intr-un rezervor al informatiilor si
energiilor primite de la acestea.
Claritatea şi calmitatea topazului se
împleteşte armonios cu puterea vie a argintului. Se consideră că purtarea unei bijuterii
din argint cu topaz ar ţine departe moartea prematură
şi ar controla insomnia şi lăcomia.
Cele mai multe femei opteaza pentru
pandantivele sau cerceii cu topaz pentru ca acestea scot in evidenta
naturaletea si feminitatea. Colectia de bijuterii din argint La Femme Coquette cuprinde modele deosebite de
bijuterii din argint cu topaz.
Cercei din argint 925 cu topaz bleu - pret 338 lei
Cercei din argint 925 cu topaz bleu - pret 91 lei
Cercei fluturi din argint 925 cu topaz - pret 168 lei
Pandantiv din argint 925 si topaz bleu - pret 86 lei